Instantanee

Noi doi iubim din orgoliu. Iubim lingandu-ne ranile. Iubim gresit si cu teama. Iubim vorbind fiecare de viata sa; tragem cu disperare de fata asta de masa peste care intindem cuvinte si nimicuri. Ne iubim prosteste, ne cautam confirmari si dreptul de-a fi victime. Suntem doar doua imagini de teama. Ne vrem din orgoliu. Ne iubim cate un pic, cat sa descoperim inca un adevar despre sine, dupa care ne retragem iar in vizuina, si facem pe mortii;  

vreau sa te privesc gol, dezbracat de orice, redus la stadiul de suflet pur, in care goliciunea ta sa n-aiba nimic murdar, ca un adam primordial, inocent si necorupt de timp.

(concluzii) Pret de o seara te-am iubit. Am iubit modul in care sufletele noastre s-au gasit printre randuri; Mi-am proiectat asupra ta, intregul meu for interior, si-am raspuns chemarii, asa cum si tu ai raspuns. Mai mult de atat, mi-ai ridicat si mingea la fileu. Toate au stat marturie faptului ca problema nu e la mine. Ca intradevar, am tot dreptul sa caut sa simt vibratie, ca da, exista oamenii ce simt asa cum am nevoie. Ca da, exista comunicare dincolo de cuvinte asa cum le percepem azi. Ca da, exista sensuri si nuante stiute numai de intimul unui om, ca da, e posibil ca oameni diferiti sa comunice pe acelasi canal cu cel mai mare firesc; Mi-ai confirmat ca mocnesc in mine asteptari, ca vreau, dar c-am sa urmez pasii doar atunci cand intradevar voi fi gasit ceva-ul dupa care alerg de cand ma stiu.  

-dezbraca-ma de mine. scoate-mi scheletul pe dinafara, pune-mi muschii la uscat ia-mi sufletul in mana si lasa-l sa se odihneasca.

Daca sap mai adanc, raspunsurile sunt foarte logice si-si au radacina in ceea ce se numeste "obsesia definitorie." In "ceva"-ul ala pe care il caut in toti oamenii, in fiecare mediu, in fiecare secunda. Si unde altundeva sa-l gasesc daca nu intr-un mediu prin definitie fals. Daca nu intr-un mediu prin excelenta minciuna. Iar frumusetea vine tocmai din asta. Din adevarul care zace in fiecare om si tipa afara prin porii pielii si prin ochi, oricat de mult l-ai ascunde.  Suntem niste inadaptati. Toti astia de preferam sa stam 12/14/16 ore sau mai mult pe-un platou de filmare, zile la randul. Sa ne suflam in ceafa, sa ne luam la puli, sa ne iubim intre noi, sa ne luam la misto... suntem niste idioti. Zace in noi o ambivalenta atat de perfida si caineasca... pentru ca in definitiv suntem doar suflete in cautare. Caut oboseala, sfarseala... melancolia aparte de dupa o zi de filmare lunga, cand m-am trantit in masina.. iar toate mecanismele de autoaparare pica. Uneo...

" Tuturor le place sa vorbeasca despre ei insisi si sa puna intrebari. Toti joaca rolul unor reporteri si, in acelasi timp, al unor vedete care dau interviuri la o conferinta de presa. [...]. Toata lumea face parada cu propriile rani si suferinte, ca niste sportivi la un concurs de body-building ce se dau mari cu muschii lor. Si, ceea ce era si mai incredibil, toata lumea credea ca era suficient sa-si arate ranile ca ele sa se vindece."  ( Ryu Murakami  -  "Piercing" )

...taci. De parcă cineva vreodată ar fi capabil să fie compatibil în esența sa cu tăcerea altcuiva. Taci în tine, oricum cuvintele sunt defecte și n-or să poată vreodată exprima toată gama de nuanțe și înțelegere sufletească. Știi cum e? Când situația ta devine situația distantă de care doar auzisei . Și te trezeşti în marea de unşarf, mergând pe stradă;... prin fața ochilor se derulează străzi parcă filmate cu shutterul la 45 de grade și-atunci țipi în tine: Înțeleg!! plângi c-un ochi când nu-ți dorești decât să zaci în fața străzii în chiloți. Carne, Sânge, Păr ! Vulnerabilitatea devine atunci singura carte de joc, atunci când nu poți să te-arăți decât din spatele unui paravan stupid. Privirea ce o ai, doar cei ce-ți seamănă o-nțeleg. E slăbiciunea ta, ce-ți dă culoare și context. E slăbiciunea ta, pe care ți-o cultivi voit.