Instantanee

 

Noi doi iubim din orgoliu. Iubim lingandu-ne ranile. Iubim gresit si cu teama. Iubim vorbind fiecare de viata sa; tragem cu disperare de fata asta de masa peste care intindem cuvinte si nimicuri. Ne iubim prosteste, ne cautam confirmari si dreptul de-a fi victime. Suntem doar doua imagini de teama. Ne vrem din orgoliu. Ne iubim cate un pic, cat sa descoperim inca un adevar despre sine, dupa care ne retragem iar in vizuina, si facem pe mortii;  

(concluzii) Pret de o seara te-am iubit. Am iubit modul in care sufletele noastre s-au gasit printre randuri; Mi-am proiectat asupra ta, intregul meu for interior, si-am raspuns chemarii, asa cum si tu ai raspuns. Mai mult de atat, mi-ai ridicat si mingea la fileu. Toate au stat marturie faptului ca problema nu e la mine. Ca intradevar, am tot dreptul sa caut sa simt vibratie, ca da, exista oamenii ce simt asa cum am nevoie. Ca da, exista comunicare dincolo de cuvinte asa cum le percepem azi. Ca da, exista sensuri si nuante stiute numai de intimul unui om, ca da, e posibil ca oameni diferiti sa comunice pe acelasi canal cu cel mai mare firesc; Mi-ai confirmat ca mocnesc in mine asteptari, ca vreau, dar c-am sa urmez pasii doar atunci cand intradevar voi fi gasit ceva-ul dupa care alerg de cand ma stiu.  

Daca sap mai adanc, raspunsurile sunt foarte logice si-si au radacina in ceea ce se numeste "obsesia definitorie." In "ceva"-ul ala pe care il caut in toti oamenii, in fiecare mediu, in fiecare secunda. Si unde altundeva sa-l gasesc daca nu intr-un mediu prin definitie fals. Daca nu intr-un mediu prin excelenta minciuna. Iar frumusetea vine tocmai din asta. Din adevarul care zace in fiecare om si tipa afara prin porii pielii si prin ochi, oricat de mult l-ai ascunde.  Suntem niste inadaptati. Toti astia de preferam sa stam 12/14/16 ore sau mai mult pe-un platou de filmare, zile la randul. Sa ne suflam in ceafa, sa ne luam la puli, sa ne iubim intre noi, sa ne luam la misto... suntem niste idioti. Zace in noi o ambivalenta atat de perfida si caineasca... pentru ca in definitiv suntem doar suflete in cautare. Caut oboseala, sfarseala... melancolia aparte de dupa o zi de filmare lunga, cand m-am trantit in masina.. iar toate mecanismele de autoaparare pica. Uneo...

" Tuturor le place sa vorbeasca despre ei insisi si sa puna intrebari. Toti joaca rolul unor reporteri si, in acelasi timp, al unor vedete care dau interviuri la o conferinta de presa. [...]. Toata lumea face parada cu propriile rani si suferinte, ca niste sportivi la un concurs de body-building ce se dau mari cu muschii lor. Si, ceea ce era si mai incredibil, toata lumea credea ca era suficient sa-si arate ranile ca ele sa se vindece."  ( Ryu Murakami  -  "Piercing" )

In adapostul noptii rusinea se spala mai usor. Batranul amarat ce incearca sa-si pastreze o oarecare demnitate umbland doar noaptea prin gunoaie. Stop cadru.

filmare soldata cu multe receli, lovituri, alunecari si dreasa cu slana si tuica, in inima Ardealului urmeaza continuarea

(din capitolul "discutii imaginare" ) ***  acel moment cand lucrurile se deplaseaza in asa mod incat dinamica lor interioara are alta vibratie decat viteza aparenta... intreg angrenajul se misca constant desi poate ca pare stagnand intr-o contradictie de termeni 

O dimineata in Pacea, inainte de filmare.

            De fiecare data cand te citesc, cu un ochi plang si cu unul rad.              Tu nu ai destula demnitate ca sa traiesti singuratatea, drept pentru care, o meriti cu desavarsire.

Bucurestiul pare filtrat prin pustiu si absenta. Luminile inca festive intr-un oras golit de orice urma a iernii ce-ar fi trebuit sa fie. 

 de ceva vreme încoace, nimic nu mai are gust.   îmi ling liniștită "rănile", ca un lup fugărit și atins ușor în coapsă de un glonț; aștept prima zăpadă...   o să zâmbesc sau nu? 

 O frustrare penibilă care își croiește drum cu violență, zvâgnind prin toți porii pielii...   Încerci să-i dai un nume, s-o ștampilezi în cuvinte... s-o descrii măcar vag; râcâi în tine, cu atâta greutate după cuvântul potrivit... înșiri absurd descrieri inutile. Cauți în tine, ceea ce atât de ușor puteai atinge... moliciunea și plinătatea cuvântului de altădată.    Struna anume, ce se întâlnește ascuțit cu înălțimea notei muzicale; Accentul ăla, atât de puternic, atât de visceral -ca un pumnal împins în piept cu forță- direct prin inimă. Durere aparent fizică al cărui singur scop își găsește împlinirea în confirmarea faptului că încă ai suflet. Struna aia, ce aluneca de-a lungului lui, tăios de binefăcător... ce reușea să te spele. Să te curețe de toate păcatele...       Îți fuge, îți alunecă din mână...uneori ai impresia că reușești s-o prinzi din urmă, s-o câștigi de partea ta, să-ți fie iar confidentă, să te însoțească discret în ...

 -cumva, dimineți în care te trezești în urma timpului.  te întinzi leneș, arunci o mână după el și-l prinzi de geacă:  "Hai mai stai puțin... unde te grăbești?". Dimine ț i când cochilia  din spate te-a pus la adăpost și te-a-mbracat în așteptarea iernii ce urmează.     Dimineți în care peticești cu grijă sufletul. În care încerci să coși la loc, bucată cu bucată. Câștigi centimetrii de cusături adânci. Te faci că nu le vezi și ungi deasupra sunete.  Ai vrea să fugi...     baloane de săpun...măști colorate...farduri proaste...