Imi
doresc, pret de cateva secunde, sa intri-n mine si sa simti cum se
sparg valuri. Sa-ti fur mana cu care fumezi, s-o fac ghem, s-o bag la
mine-n san. Sa-ti mangai buzele, sa-ti desenez conturul. Imi
doresc, sa-ti imprumut ochii, sa te las sa-i simti grei in orbite, sa te las sa-i simti incoltind a bucurie, si lacrimi. Sa
clipesti peste ei, cu ploapele tale, si sa te faci mic...mic de tot,
prea mic pentru toata iubirea si bucuria pe care o simt ca-mi
plezneste in piept. Sa-ti fur rasuflarea, s-o respir cu pofta, sa te
cern prin mine si trupul meu, sa-ti dau adevarul din mine.
Apropii
mana de inima, si-o strang cu putere, nu care cumva sa-mi zboare din
piept; cu mana cealalata strang mana-ntr-o rugaciune. Multumesc, multumesc pentru tot, respir si incerc sa linistesc vibratia din
mine, incerc s-o dozez, sa nu ma omoare; fiecare moment e lung cat
o viata, fiecare clipa am trait-o deja, dar ma priveste uimita, ca si
cand m-ar vedea prima oara, iar eu stiu; stiu c-o sa fie bine;
Si-mi place ca nu-nteleg nimic. Simt.
E ca atunci cand noi nu mai suntem numele noastre, nu mai suntem corpurile
noastre, nu mai suntem ingraditi de nimic fizic; cand nu trebuie sa dam
socoteala mainilor, si bratelor, coastelor si sanilor, sexurilor
noastre, atunci, existam pur si simplu, ca un fir, ca un abur, ca o iluzie,
ca o vraja, ca un zambet, cu ochii mari ne-ascundem in spatele trupurilor noastre, le imbracam ca o haina,
le imbracam ca o mantie, ne facem forturi, si cazemate din
ele, uneori rapciugoase, le peticim sa mai tina pana la prima
benzinarie, mai facem un plin, mai bem o cafea, si-o luam de la
capat. Cat e posibil sa tina in suflet ardoarea asta de viata? cat e
posibil s-o duca asa valtoarea, nespusul, cat e posibil pana sa explodez in mii si mii de
milioane de bucati de fericire?
Mi-e
rau de-atata bine...dau afara tipete surde si mute, binecuvantate
doar de expiratii si inspiratii adanci ...ca ace de atacuri de
panica
Comentarii