Treceți la conținutul principal

088

Imi doresc, pret de cateva secunde, sa intri-n mine si sa simti cum se sparg valuri. Sa-ti fur mana cu care fumezi, s-o fac ghem, s-o bag la mine-n san. Sa-ti mangai buzele, sa-ti desenez conturul. Imi doresc, sa-ti imprumut ochii, sa te las sa-i simti grei in orbite, sa te las sa-i simti incoltind a bucurie, si lacrimi. Sa clipesti peste ei, cu ploapele tale, si sa te faci mic...mic de tot, prea mic pentru toata iubirea si bucuria pe care o simt ca-mi plezneste in piept. Sa-ti fur rasuflarea, s-o respir cu pofta, sa te cern prin mine si trupul meu, sa-ti dau adevarul din mine.
Apropii mana de inima, si-o strang cu putere, nu care cumva sa-mi zboare din piept; cu mana cealalata strang mana-ntr-o rugaciune. Multumesc, multumesc pentru tot, respir si incerc sa linistesc vibratia din mine, incerc s-o dozez, sa nu ma omoare; fiecare moment e lung cat o viata, fiecare clipa am trait-o deja, dar ma priveste uimita, ca si cand m-ar vedea prima oara, iar eu stiu; stiu c-o sa fie bine; Si-mi place ca nu-nteleg nimic. Simt. 


E ca atunci cand noi nu mai suntem numele noastre, nu mai suntem corpurile noastre, nu mai suntem ingraditi de nimic fizic; cand nu trebuie sa dam socoteala mainilor, si bratelor, coastelor si sanilor, sexurilor noastre, atunci, existam pur si simplu, ca un fir, ca un abur, ca o iluzie, ca o vraja, ca un zambet, cu ochii mari ne-ascundem in spatele trupurilor noastre, le imbracam ca o haina, le imbracam ca o mantie, ne facem forturi, si cazemate din ele, uneori rapciugoase, le peticim sa mai tina pana la prima benzinarie, mai facem un plin, mai bem o cafea, si-o luam  de la capat. Cat e posibil sa tina in suflet ardoarea asta de viata? cat e posibil s-o duca asa valtoarea, nespusul, cat e posibil pana sa explodez in mii si mii de milioane de bucati de fericire? 
Mi-e rau de-atata bine...dau afara tipete surde si mute, binecuvantate doar de expiratii si inspiratii adanci ...ca ace de atacuri de panica

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

095

thank you stranger

#100

dezbraca-ma cu totul
de cuvinte,
si lasa-ma goala,
ca atunci cand m-ai privit
prima oara in ochi.

(epilog)
in pestera arde cuvantul,
degetele-s scrum a tristete
adanc, mai adanc, catre tine -nicaieri
                             catre mine- niciodata,