februarie 28, 2013

081



Daca sap mai adanc, raspunsurile sunt foarte logice si-si au radacina in ceea ce se numeste "obsesia definitorie." In "ceva"-ul ala pe care il caut in toti oamenii, in fiecare mediu, in fiecare secunda. Si unde altundeva sa-l gasesc daca nu intr-un mediu prin definitie fals. Daca nu intr-un mediu prin excelenta minciuna. Iar frumusetea vine tocmai din asta. Din adevarul care zace in fiecare om si tipa afara prin porii pielii si prin ochi, oricat de mult l-ai ascunde. 

Suntem niste inadaptati. Toti astia de preferam sa stam 12/14/16 ore sau mai mult pe-un platou de filmare, zile la randul. Sa ne suflam in ceafa, sa ne luam la puli, sa ne iubim intre noi, sa ne luam la misto... suntem niste idioti. Zace in noi o ambivalenta atat de perfida si caineasca... pentru ca in definitiv suntem doar suflete in cautare.

Caut oboseala, sfarseala... melancolia aparte de dupa o zi de filmare lunga, cand m-am trantit in masina.. iar toate mecanismele de autoaparare pica. Uneori nimeni nu mai vorbeste, ori dimpotriva, radem zgomotos si facem mistouri ieftine, uneori mai bem si-o bere...nu facem decat sa ne cautam pe noi. Cu disperare ne cautam si ne testam sistematic. Uneori ramane doar drumul. Te uiti pe geam, poate e deja zi...a doua zi. Ori poate e deja noapte. C-un ochi razi si esti complice, cu altul tii in tine si-ti respiri inca o zi de invataminte, de experienta, de revelatii.