Treceți la conținutul principal

073


            Suntem teatru. Măşti continue şi aparenţe. Hai să fiu sinceră. Sunt teatru. Sunt haos.
Mă dor ridurile oricarui bătrân, hainele rupte, mâinile tremurânde, cerşetorii din colţul străzii, săruturile îndrăgostiţilor...mă doare  să îi văd pe ei îmbătrâniţi, mă simt incapabilă, refuz asta. Şi lista poate continua pană mâine cu lucruri, frânturi de oameni care apasă, care modifică structural şi emotional...
            Acum câţiva ani mi-am promis că n-o să mă doară niciodata. Mi-am zis "din momentul ăsta nu mai simţi nimic". Mă rog, nu te doare pe naiba...înveţi doar sa ascunzi mai bine. Iar generalizez. Am învăţat să fiu o aparenţă. Asta era exprimarea "corectă".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

097

096

I find myself in Kuweit, smoking on a couch, in the middle of my life, on a road I have no idea where It will lead; maybe I am a bit nostalgic about myself, maybe it's because I'm all alone and the light is dim while my eyes still hurt. 

095

thank you stranger