045

Era una din zilele alea, cand ma credeam Sisif...stateam pe-un scaun in metrou, adusa de spate, trista, si citind ostentativ, intr-o pozitie usor agresiva si masculina. Parca imi alunecau necazurile pe umeri. In dreapta mea, un flacau de vreo 3 ani, blond, cu ochii albastrii; cum stateam asa, cu ochii in carte, cu mintea imprastiata in ganduri si urechile la copil, il simt asa cu coada ochiului ca se uita la mine. Imi intorc capul, ii vad ochii mari si-i zambesc usor in colturile gurii; pezeveghiu mic insa, cu inocenta lui ma ia de brat, ma trage mai aproape, ma ia in brate si ma pupa...
Na dracie, fii Sisif suparat daca mai poti...