037

cand sunt singura acolo, imi place sa ascult zgomotele. Pasi si rasete prin pereti. Picioarele mele inaintand, zabovind pe toata talpa, incet, in fiecare scartait apasat de podea. Un scaun de lemn care trosneste la fiecare miscare a vechi; a cuie ruginite si lac sters. Podeaua respira, rasufla greu cu fiecare pas, primind cu drag, si pasii mei, ca ai altora. Ascult cum s-opune, se zbate si lasa curgand scartait demn, de vechi si batatorit. Atunci se face liniste. Vocile, zambetele, toate tac. Sunt singura in scena mea mica, in lumea mea mare. Aprind o tigara si-astept. Atunci imi doresc intarzieri. Sa nu-mi tulbure nimeni linistea-pacea mea. Gandurile sunt mai simple. Atat de simple incat colturile ochilor se umplu; va rog, intarziati azi...