Versuri

aglomerație

Patetic,
doar un petic de cuvânt,
lătratul câinelui d'afară- oboseala mea;
scrie-mi mâine
să mă trezesc.
Suntem perechi în doi,
doi câte doi, aglomerați în cupluri,
căutăm
să ne găsim.
E poezia liniilor recurente
alergători de cursă lungă,
maratoniști
pe linii paralele. 




 și alte minciuni
m-aș plimba pe cărarea asta
șiroind a pietre pe sub tălpile mele
si-a
ș uita
de mine, de Dumnezeu și alte minciuni.

a
ș călca până m-aș face una cu ele,
și limba mi-ar fi de piatră,
și sufletul mi-ar fi de piatră
pe cărarea asta șiroind a lume.

tălpile mele simt nemurirea cum
furnică drumul și
limba se transformă în piatră,
și sufletul devine piatră
pentru că
infinitul durează cât să înțelegi că acceptarea
nu înseamnă resemnare.




 cămașă descheiată de vară
între cafeaua de dimineaţă şi ţigara de după...
e doar un fum
e doar o cămaşa descheiată şi o zi caldă
de vară în care
ai telefonat şi ai spus că eşti bolnav
nu poţi ajunge nicăieri
nu scrie că e interzis
să te zvârcoleşti în pat nebun
de fum-bolnav de mine aprinde-ţi ţigara
şi fumează până la capăt

una,două,trei
şi pe mine până la filtru




genunchii 
ce luptă-a fost să fie dată,
și câte bătături în palme, în locuri unde sărutam
încrederea și julituri,
genunchii răzgâiați de coji ce le rupeam mereu,
să curgă sânge, să (ne) simțim unul pe altul
ce luptă-a fost să fie între noi,
când, la final
tăcerea goală.

doi străini nu se salută niciodată.






citeț 

uneori, îmi place cum scriu;
caligrafia mea emoțională
e lizibilă.
scriu citeț din clasa-întâi,
fiecare Emoție cu majusculă,
și alineat la început de drum.
despart în silabe și trec pe următorul rând
finaluri de oameni,
ce copii fiind, mâzgălesc dinainte de a știi alfabetul.





nume

adam a crezut
că dându-i un nume îl va salva
de la anonimat. Așa că l-a prins în năvod;
-sărmanul, el, peștele, habar nu avea de isprava
omului
de a numi toate acestea.

Când eram mică, am omorât din greșeală
o cioară, tocmai pentru că voiam să o fac să mai zboare.

și dacă,
adam,
ridicând peștele din apă, n-a vrut decât
să aducă mulțumire? -slăvindu-l, a ajuns să-l omoare.
Așa că nu i-a mai rămas de făcut decât să aștepte,
s-o nască pe Eva iar ea să-i gătească în peșteră
o ciorbă de peste.


După aceea i-am făcut ciorii mormânt
și-am plâns-o o zi în timp ce gândeam la
toate animalele cărora Adam a vrut
să le dea nume





 deja-vu
îngerul meu stă pe umăr, mai mare decât toate bisericile;

își ascute creionul și trece la catastif păcate;
cuvinte greșite, nescrise, nespuse,
oameni iubiți și fapte deșarte;
- bineînțeles include și lacrimi, petale de trandafiri, fotografii de prin parcuri,
mucuri de țigară, pescăruși și alte asemenea bibelouri mustind a clișeu.

ridică în scârbă creionul- foaia zgâriată din poală alunecă...
-imaculat trecut ai fetiță, scrâșnește din dinți namila sfântă.

atunci își îmbracă straiele de sărbătoare și alunecă-n mine;
creionul lui pe coala mea lasă urme...

-ce deja-vu stupid...






 detoate
atât de mulți oameni locuiesc în mine.
unul se joacă, aleargă
printre oameni nepăsător se împiedică
"mă scuzați, n-am vrut să mă iubiți".
unul mai plânge,
din când în când pentru mine.

eu știu că dumnezeu există
altfel n-ar fi îngăduit ca eva să greșească,
ci i-ar fi zămislit din prima
un cocalar cu maniere,
șaormar ignorant fără afinități către mere.
duminica ar fi lăsat-o în pace
iar sfântul Petru ar fi zâmbit la goliciunea ei,
dumnezeu există din coasta mea
zâmbește cu fiecare încercare și plânge
din când în când, cu un ochi,
al cuiva ce zace în el.

când nu mai știu, sau nu mai pot
oamenii vorbesc mult între ei
înainte de a înțelege tăcerea.
lângă piatră zace un măr




 povesti
Când(?)
Copii devin violenţi în săruturi,
bezmetici şi pierduţi se caută în oameni Mari...

Îşi dau tot felul de nume:
Bărbat şi Femeie se verifică în dilatarea pupilei
se gustă în muşcături şi cad frânţi
de oboseală unul în buzele celuilalt cu ochii-copii
Nevinovaţi.

Zâmbesc ruşinaţi oameni mari din cei Doi,
îşi aprind o ţigară-abur clişeu-
în aceeaşi piele au miere în sânge şi joacă prin vene.
Se-aleargă cu somnu' prin gene
şi-obosiţi o iau de la cap
sărmanii copii...oameni maturi




fluturi melci și pescăruși
Trebuie să ne învăţam trupurile
să ne accepte aşa cum suntem,
liberi şi schimonositi de timp,
chirciţi de spate şi durere.

Trebuie să le dresam să danseze
la unison cu sufletele

Să le blestemăm neputinţele
şi aripile
porumbeilor ce se zbat în geam

trebuie să ne căutăm trupurile
unul în gură celuilalt
şi rănile în palme, în locul
în care ele se- ntâlnesc.




 mardare
Aveam opt ani și doamna Mardare
unghiile lungi
cu ojă roșie lucioasă
ascuțite zgâriau foaia caietului meu:
"Sora ta scrie mai frumos", spunea.

Aveam noua ani doamna Mardare
ținea locul învățătoarei
și-mi zgâria mirosind a tutun marginea caietului tip 2
"Se lasă alineat, iar sora ta scrie mai frumos."

Aveam zece ani, doamna Mardare
era răgușită
guturală vocea ei blama:
"De ce-ai trecut pe partea cealaltă?
se desparte în cuvinte,
nu tăia linia...
sora ta scrie mai frumos..."
țipând cu unghia lăsând urme.

Am ceva mai multi ani
Sora mea scrie în continuare mai frumos
ca mine
doamna Mardare probabil a murit
de-atâta tutun.




dezordinea convingerii
în dezordinea
pe care ai lăsat-o
în apartament
una înainte de cafea
a doua după
mă trezesc buimacă
în fiecare dimineață trebuie
îmi ia cam o țigară
sa ma conving
ca te iubesc.




auschwitz
în autobuz mă simt-
ca'n trenul către Auschwitz,-îngrămădite
sufletele goale neclintite
se transportă-

-carne macră de colo până colo.-





promotie
blocuri gri-cămări pătrate
de păstrat; etichetate:"suflete şi trupuri"
-cutii de oameni în care
locuiesc şi vise şi speranţe
şi neîmpliniri.
un dric încăpător pentru o lume
ţinută la televizor.
ecrane, monitoare, tuburi,
canapele-cumpără de la Ikea!
preţuri mici la supermarket
ofertă specială
2 în 1 suflete pachet.

cămări pătrate de păstrat,
acum cu noul sistem de închidere etanşă.





încă o generație

copii intră în rândul lumii
odată cu prima bere la bar;
oamenii mari se amuză,
de parcă s-ar fi născut cu mâna pe sticlă
și setea-n gâtlej;
chelnerița naște încă o generație
fabrica de bere și-a asigurat existența;
pe vremea mea aveam măcar decența
s-o beau singură iar la a două să plec acasă
prefăcându-mă că sunt încă în stare să pășesc drept.




 
trofeu

cămașa bărbătească
atârnă pe ea
cu totu'-i clișeu
mână în mână cu papagalul de lângă
mândru de cucerire
de noaptea trecută
trofeu asumat în văzul lumii
al femeii umile și mândră că
aparține cuiva.


 

Niciun comentariu: