Nu am reusit sa ma concentrez. Informatiile, pana atunci ce tineau de zona intuitiva, fara
sa le pot exprima in cuvinte, nu au reusit sa-si gaseasca fagasul normal intru exprimare logica
si concreta.                                                        
Pacat. Pot scrie pagini intregi despre aproape orice. Iata, in schimb, un examen la care nu-mi
pot da maximul, la o materie teribil de importanta, ce tine strict de meseria mea. Notiuni pe care
le simt, dar pe care nu le pot, de multe ori, pune corect in cuvinte, de parca propriul meu creier
ar fi facut un pact impotriva mea intr-un blocaj constant si intimidant, un pact perfid, al propriului
meu trup spre defaimarea mea... intarzieri succesive.              
Un examen slab, ratat, pe branci, care m-a intristat teribil. A dezamagire fata de mine, a rusine
fata de un profesor extraordinar si-un om asemenea. Ce ramane?                                                                  
Depasirea unei stari inconfortabile de gol si neputinta, combinata cu oboseala si nesomn.
Dar trece, treptat, pe masura ce tin camera in brate, ma reobisnuiesc cu ea, cu senzatia...
o bucata de metal, magica, cu care incerc sa redevin aceeasi fiinta...