Ganduri razlete... despre "oarecari"

              De fiecare data cand te citesc, cu un ochi plang si cu unul rad. 
Tac... n-as putea sa-ti spun nimic in timp ce-ti tipi singuratate-n ochii lumii; ti-o tanguiesti, ti-o afisezi si te folosesti de ea abil. Te-ai obisnuit atat de tare sa ceri, incat ai ramas blocat in stadiul asta. Trebuie sa ceri incontinuu. Ceri, ceri, ceri...fara a avea insa capacitatea sufleteasca de-a primi, chiar si farama aia. Oricum gresita, te-nteleg de ce nu-ti place niciodata. Insa, ai sa primesti intotdeauna exact ceea ce cauti. 
             Incerci doar din obisnuinta, doar de dragul gestului. Dintr-un traumatism ce te-a facut sa te simti ranit, inferior, badjocorit... pe care il intorci uneori veninos victimelor tale.- uneori o scuza, pentru un nou motiv de tristete.


            Tu nu ai destula demnitate ca sa traiesti singuratatea, drept pentru care, o meriti cu desavarsire.